vineri, 28 decembrie 2012

Avatul

          Avatul este un peste de apa dulce si poate fi intalnit in Dunare, poate urca pe rauri si sa ajunga pana in zonele de deal, in raurile de apa salcie ale Deltei si chiar si in lacurile litorale.
          Corpul avatului este alungit, viguros, cu solzi mici bine fixati cu striuri, cu spinarea si muchia ventrala rotunjite, inotatoarea dorsala mai inalta decat lunga, taiata oblic si mult impinsa spre coada. Are capul conic, gura mare cu falca de jos arcuita in sus,  muchia spinarii bate in verde - albastrui, iar laturile si pantecele sunt argintii lucioase. Aripioarele ventrale au marginile roscate.
          Avatul atinge in apele noastre lungimi medii de 30-50 cm si pana la 1 kg greutate.
          Traieste singuratic, in special in straturile superioare ale apei, se reproduce prin martie, in rauri, pe fund pietros sau nisipos unde femelele, cam in al cincilea an de viata, isi depun icrele - intre 80.000-100.000 icre.
          Se hraneste cu peste mici, crustacee, moluste, viermi sau insecte.
          Primavara poate fi gasit in apropierea suvoaielor repezi, care aduc maruntisul luat de curent, dar si in zonele unde apa limpede din balta se intalneste cu cea tulbure a raurilor. Cand curentul este prea puternic prefera sa stea mai aproape de maluri.
           Vara, cand nivelul apelor incepe sa se echilibreze, avatul isi cauta locurile de vanatoare pe langa bancurile de nisip, la apa incalzita unde se aduna puietul, dar locurile preferate ramangurile de varsare in rauri sau in Dunare, ale garlelor si canalelor. Rar mai poate fi gasit in balti.
          Toamna, pe masura ce apele se racesc, avatul coboara spre fund, continua sa "muste", insa mai rar.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu