vineri, 4 ianuarie 2013

Iarna - sezonul reviziilor

         Daca te numeri printre pescarii care, iarna, nu merg la pescuit, dar vrei sa iti aminstesti de partidele de pescuit iti sugeram sa faci o revizie printre scule si, acolo unde este cazul, mici reparatii.

- lansetele - se verifica pentru a se vedea daca nu au ceva probleme,  fisuri nedepistate sau inele deteriorate. Tronsoanele care prezinta fisuri nu pot fi reparate intotdeauna, cel mai intelept ar fi ca acestea sa fie inlocuite. Inelele rupte se pot remedia usor prin cositorire sau brazare. Pentru inelele care sunt sparte sau au facut santuri se recomanda sa fie schimbate.
- mulinetele - revizia unei mulinete presupune verificarea angrenajului, a lagarelor, a rolei de ghidare a firului si nu in ultimul rand a franei.  Vom demonta mulineta ajutandu-ne, daca este cazul, de schema de ansamblu oferita de producator. Vom lua pe rand componentele si le vom degresa folosind putin gaz lampant sau benzina. La fel vom proceda si cu corpul mulinetei. Atentie  la cuplajul franei, este bine sa fie ferit de grasimi sau uleiuri altfel coeficientul de frecare va fi micsorat iar frana va deveni mai lenesa. Dupa ce am terminat aceasta  operatiune  vom analiza cu atentie angrenajul mulinetei, rulmentii si bucsele. Frana este un subansamblu a carei importanta este dovedita in timpul drilului unei capturi mari si foarte mari. Daca frana lucreaza bine avem sanse de reusita, daca nu ... nu. Cum se verifica frana ? In pozitia de maxima strangere frana trebuie sa blocheze total tamburul. Daca blocajul este partial inseamna ca discurile cuplajului nu au priza buna, deci frecarea nu este buna. In acest caz vom verifica daca acestea nu sunt imbacsite de uleiuri si vaselina. Daca da, atunci le vom curata cu grija. O problema si mai grava este daca frana este blocata, adica nu permite slabirea tamburului pana la derularea usoara a acestuia prin tragerea firului cu mana. Aici vom verifica daca nu cumva intre discuri exista impuritati. Este bine sa verificam si sistemul care realizeaza miscarea oscilatorie a tamburului in vederea asezarii uniforme a firului. Aceasta miscare este asigurata printr-un sistem cu cama si/sau roata dintata si nu prezinta un grad mare de complexitate. Vom avea grija ca elementele componente sa fie bine unse, ca si axul central al tamburului. Mulineta va fi unsa numai cu vaselina de calitate si nu cu ulei. O cantitate prea mare de vaselina nu strica dar face ca mulineta sa merga putin mai greu. O cantitate prea mica de vaselina poate conduce in timp la pierderea acesteia. lasand angrenajul principal fara ungere. Recomandabil ar fi sa ungeti bine angrenajele si elementele care se vor afla in miscare dupa care sa "umpleti" roata dintata cea mare cu vaselina, pe post de rezerva (o jumatate de lingurita de vaselina). Surplusul va fi redirectionat in zonele adiacente, constituindu-se rezerva de vaselina pentru tot anul. Daca aveti mulinete performante, o revizie anuala se dovedeste a fi suficienta. Pentru mulinetele slabe calitativ, cu jocuri si tolerante mai mari, este bine sa facem astfel de revizii ori de cate ori situatia ne-o cere (daca le scapam in apa, in nisip, daca constatam ca scartaie in timpul mulinatului). Neglijand aceste operatiuni vom avea sigur de pierdut.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu