Cunoaşterea mai amănunţită a drumurilor pe care le
întreprind peştii, fiind strâns legată de urmărirea călătoriilor în diferite
medii şi condiţii de viaţă deosebite, ne cere o prezentare a speciilor de peşti
migratori, caracteristici anumitor medii.
Aşa va
trebui să trecem în revistă principalele specii de peşti migratori şi
categoriile de ape ce alcătuiesc mediul lor de viaţă şi să descriem fenomenul
de migraţie stabilit în funcţie de specie şi mediu.
Descrierea
va începe cu peştii ce nu fac unele deplasări care nu se pot numi chiar
migraţii,în înţelesul strict al cuvântului, deşi deplasările se produccu
aceeaşi regularitate şi datorită aceloraşi stări intime şi funcţii ale
peştelui, reproducerea şi nutriţia.Faptul însă că deplasarea se face în
aceleaşi medii şi pe distanţe mai restrânse, a făcut pe unii oameni de ştiinţă
să le numească deplasări locale sau semimigraţii. Considerăm însă că
argumentele nu sunt valabile şi că migraţia nu este în funcţie de distanţă ci de
faptul că peştele este silit, la un moment dat, să părăsescă locul său obişnuit
de cantonare şi să pornească în căutare unui alt biotop, cu condiţii deosebite, pentru a-şi desăvârşi un
act vital, indiferent de distanţa pe care o parcurge. Noţiunea de migraţie
cuprinde toate călătoriile şi deplasările pe care le fac peştii cu scopul
amintit.
Ţinând cont de cele afirmate, putem considera,
ca migratori locali o serie de peşti de apă dulce, ce se deplaseză în aceelaşi
mediu,părăsind,periodic,lcurile lor de cantonare şi iernat spre a-şi desăvârşi
actul reproducerii, fie în locurile cu apă mai bine oxigenată, mai limpede şi
rece, fie în regiunile mai încălzite de razele binefăcătoare ale soarelui, unde
se dezvoltă o hrană abundentă pentru progenitură. De aceea ar trebui să mergem
pe cursul unei ape de la izvoare sau din creştet de munte şi până la vărsarea
în fluviu şi de aici în mare, urmrind şi lunca sa inundabilă şi decriind
deplasările pentru reproducere şi hrană a peştilor în mediile acestea, atâ de
variate. Migraţiile locale ale peştilor de apă dulce, în aceelaşi mediu,sunt
mai toate migraţii de reproducere.
MIGRATORII
LOCALI AI APELOR DE MUNTE ŞI DE COLINE
Printre
peştii cu acest nume de “migratori locali ai apelor de munte “
cităm pe cei din familia păstrăvului de munte (salomonidele).
Ei cantonează de obicei în regiunea cursului superior al unui rîu, unde apa
este repede şi bine oxigenată, cu temperaturi scăzute şi uniforme, prezentând
mici variaţii de la vară la iarnă.
Dintre toate
salmonidele apelor de munte numai păstrăvul intră în categoria migratorilor
locali ai acestor ape.O dată cu venirea toamnei, păstrăvii se transformă încet,
încet, din fiinţe pline de neastâmpăr în peşti liniştiţi. Ei încep să-şi piardă
pofta de mâncare şi se pregătesc pentru cea mai importantă etapă a vieţii lor,
boiştea sau reproducerea. În popor, la noi la munte, se face o strânsă
legăturăîntre desfrunzirea copacilor toamna şi începerea reproducerii la
păstrăv. De la sfârşitul lunii octombrie
până în decembrie, păstrăvii maturi sexual îşi depun icrele, către
izvoarele râului.Ei întreprind o călătorie cu adevărat de nuntă, de mai mici
proporţii.Femelele şi bărbătuşii, viu coloraţi, primesc în faţă tot curentul
apei tumultoase de munte şi pornesc,în cârduri, până la apa celor mai mici
pâraie. Masculul este de obicei mai împodobit decât femela.Petele roşii de pe
corp se aprind ca sângele iar falca inferioară devine mai proeminentă decât cea
superioară.
Păstrăvii se
urcă cu o vigoare de necrezut, înfruntă curentul, sar obstacole de peste 1 m
înălţime, făcute de opritori, arcuindu-şi corpul şi gonesc flămânzi mai departe
spre apele mici, înspumate de repezişuri, ale celor mai mici
pâraie.Transformările corpului, ca o consecinţă a elaborării hormonilor
sexuali,în timpul maturării icrelor şi lapţilor, accelerează arderile în
organism şi de aici,probabil, nevoia unui schib respiratoriu mai accelerat,
într-un mediu mai bogat în oxigen.Aceasta ar fi una din explidaţiile migraţiei
lor de reproducere.În această migraţie,masculii, mai zvelţi şi mai îndrăzneţi,
pornesc înainte, în timp ce femelele, mai greoaie din cauza abdomenului plin cu
icre, sosesc mai târziu.În creştet de munte începe depunerea icrelor.După
aceasta ei sunt mânaţi la vale, într-o migrîie pasivă, de curentul apei, pâna la
locurile de unde au plecat.Apele mai adânci şi mai puţin tumultoase ale
locurilor de viaţă paşnică şi de hrană, îi primesc ca pe nişte suferinzi, le
înlătură amorţeala şi le redau vioiciunea din trecut.
Drumul
acesta făcut de aceşti stăpânitori ai apelor de munte, îl vom vedea cu
consecinţe mult mai tragice la salmonidele de mare-somonii.
Dacă coborâm
către cursul mijlociu al râului, ce brăzdează regiunile de coline, apa îşi
potoleşte cursul şi putem pătrunde într-un alt domeniu de viaţă.Zona acesta se
poate denumi cu adevărat zona scobarului spre deosebire de regiunea de munte a
cursului, denumită zona salmonidelor.
Scobarul sau
poduţul, cum I se mai spune în mai toată Transilvania, locuieşte permanent în
regiunea cursului mijlociu chiar şi în timpul iernii, alături de un peşte
sedentar,mreana vînătă,mai des întâlnită decât mreana propriu-zisă.
Alături de
scobr, porneşte din regiunile nisipoase ale cursului inferior,în imediata
vecinătate a zonei scobarului, mrena.Ea urcă pe râurile cu fundul nisipos,
pentru reproducere, până unde valea crestează poalele muntelui.Migraţia mrenei
nu este atât de bine conturată ca ceea a scobarului.Urcuşul mrenelor începe în
cursul lunii aprilie, când ele părăsesc viaţa solitară şi se cârduiesc pentru a
înfrunta curentul apei, fără a pleca prea departe.
În timpul
deplasărilor şi depunerii icrelor, reproducătorii nu se hrănesc, ca la mai
toate speciile de peşti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu