Localzarea crapului

            Pe orice apa este important sa stim cum sunt orientate punctele cardinale ( soarele rasre la est si apune la vest ) pentru a putea determina din ce dirctie bate vantul pe anumite vaduri. Vanturile preferate sunt cele dinspre sud-vest, sud-est, si nord-vest; pe multe ape, crapii sunt sensibili la vanturile calde, si stau acolo unde bat ele de-a lungul intregului an. Primele vaduri care trebuie luate in calcul sunt cele calde, dinspre sud-vest.

            Structurile care trebuie cautate pe fundul apei sunt cele pe langa care crapul se afla in mod obijnuit, si acestea sunt bancuri de nisip sau pietris, plante, platouri sau gropi.

            Pentru a determina adancimea apei pe o anumita zona se foloseste “Montura cu pluta de marcaj”.

            La aruncerile cu pluta de marcaj este necesar alegerea unui reper fix de pe malul celalalt, lansarile fiind facutefunctie de acest reper.

-         se lanseaza cat se poate de departe spre reperul sles;

-         se recupereaza pentru aducerea plutei langa plumb (plumbul trebuie sa poata scufunda pluta)

-         se elibereaza firul cu mana, de pe tambur, cam 25..50 de cm o data

-         cand pluta atinge suprafata apei se calculeaza adancumea.

-         se recupereaza plubul cam 1m si se masoara adancimea din nou

-         operatia se repeta pe mai multe directii, in stanga si dreapta reperului ales.

            Felul in care se misca plumbul in timpul recuperarii se poate determina structura fundului apei. Daca plumbul vine lin inseamna ca fundul este malos; daca in timpul recuperarii se simt ciocaniri usoare in lanseta inseamna ca fundul este acoperit de nisip sau pietris fin.

            La fiecare schimbare a texturii se noteaza distanta aproximativa cat si adancimea.

            Gasirea locurilor productive. Balastierele sunt destul de previzibile cand e vorba de stabilit locul in care mananca pestii. Exte productiv sa pescuiesti in fata sau in spatele unui banc de nisip. Cand se mai incalzeste pantele si varfurile bancurilor pot fi productive si ele.

            Comportamentul crapului este dictat de nevoia de hranire; deci ne intereseaza cu ce si mai ales unde se hranesc pestii in lacul unde vom pescui. Pentru a mari numarul capturilor trebuie aflate „depozitele de hrana naturala” ale crapilor intr-un lac. Trebuie cercetat si stabilit care sunt locurile de hranire, apoi trebuie urmarit locul pentru a vedea daca este activitate in acel vad.

            Trebuie avut in vedere ca zonele in care in care pestii sunt activi in mod obisnuit nu sunt neaparat zone de hranire. Acelasi lucru este valabil si pentru zonele in care vedeti pesti sarind. Tot secretul este sa distingfem daca activitatea se produce intr-o zona de hranire sau nu.

            Orice structura din lac trebuie vazuta ca zone de hrana. Stufarisurile sunt bogate in hrana naturala, la fel cum sunt si insulele si bancurile de nisip. Daca exista copacoi pe insule, crengile care intra in apa sunt si ele interesante.

            Zonele cu apa mica sunt cele mai bogate in hrana naturala, fiind cele mai expuse vanturilor calde si cele mai oxigenate.

            Si zonele de mal fin port fi interesante deoarece zantul poate ridica partea fina, eliberand astfel hrana naturala in apa, aceasta colorandu-se. Deci si culoarea apei este un factor important; pestii sunt atrasi de culoarea tulburie a apei.

            Idei surprinse din reportaje:

- in fata noastra aveam o intinsura, o apa cu fundul plat si fara structuri, cu adancime uniforma, nimic care sa indice ca ar fi un loc cu crap mare.

- aproape de mal fundul apei cobora abrupt de la 1.5m la 8m, iar pe la jumatatea acestei pante era o bordura ingusta de aproximativ 2m latime. Parea un loc ideal pentru pescuitul pe timp de noapte, sau pe timp de vant puternic dinspre larg spre mal, cand pestii veneau aproape sigur sa patruleze pe aceasta panta.

Despre mamaliga

Una dintre momelile nelipsite pescarilor de crap, caras si alti pesti nerapitori este mamaliga. Aceasta de multe ori ne influenteza rezultatele partidei de pescuit prin doua aspecte: daca este atractiva pentru pesti si daca este suficient de tare sa nu cada din ac.

         Se ia o masura de faina si doua de malai. Se pune 1/3 din cantitate la fiert intr-un ceaun. Cind amestecul a fiert, se adauga 1 lingura de zahar sau miere, un virf de cutit de sofran si 5 picaturi de esenta de anason (de regula pentru crap). Se adauga treptat si cantitatea de malai/faina ramase, pina la finalizare. Aceasta poate fi folosita cu succes ca nada.

         Pentru obtinerea momelei pentru ac, se introduce mamaliga intr-o bucata de pinza sau chiar dres de dama si se face o minge strinsa bine cu materialul respectiv. Este bine apoi sa o latim prin presare. Se fierbe apoi pina cind aceasta pluteste in vasul cu apa. Se lasa la racit si apoi se scoate din material. Aceasta poate fi taiata cubulete de diferite marimi, dupa dorinta.

         Calitatea principala a unui cub de mamaliga este sa fie atit de rezistent incit sa poata fi aruncat oricit de departe (sau de violent) fara sa iasa de pe cirlig (sau de pe firul textil) - ca sa nu mai vorbim de compozitia lui.

         O reteta care functioneaza perfect - pentru mine - este urmatoarea: Ideal este sa folosesti apa de balta. Daca nu ai asa ceva, folosesti apa minerala plata sau lasi apa de robinet intr-un vas vreo doua zile la aer (in balcon). Malaiul cel mai bun e cel din piata, si negrisat. Cel unguresc are si colorant alimentar, asa ca nu e rau. Unii spun ca trebuie cernut, dar eu prefer sa-l las in formula lui naturala, fragmentele de coaja purtind aroma de porumb - cu toate ca, nepregatita cum trebuie, mamaliga din malai necernut nu are consistenta celei din malai cernut.

         Se pune apa, sa zicem 1,5 l., intr-un ceaun (ideal este sa folosesti un ceaun numai pentru momeli si nade. Pestele e mai sensibil decit un ciine politist, simte dilutii infinitezimale. Un miligram de haleala umana - prajeala, condiment sau orice nu-i place pestelui - il alunga fara doar si poate din preajma cirligului. De aceea, hrana pentru peste nu trebuie sa se atinga de nimic nu care miroase conform nasului nostru, ci care doar e susceptibil sa se fi atins de hrana umana - chiar si miinile unui fumator sunt otravitoare pentru momeala sau nada) in care se arunca doi - trei pumni de malai, asa incit sa se formeze o supa ceva mai consistenta. Se lasa la fiert destul de mult, pentru a se lega - sa zicem 20 - 25 minute.

         Daca optezi pentru mamaliga rosie (care uneori e preferata de crap - am avut partide pe care le-am salvat cu mamaliga rosie), acum e momentul sa o colorezi cu colorant alimentar. Dar atentie, nu pune mult, colorantul inmoaie cuburile si le face cleioase.

         Etapa de legare a compozitiei e foarte importanta. Daca nu s-a legat, cuburile sunt ratate, devin sfarimicioase sau rigide, nu elastice cum ar trebui. Dupa legare, se adauga citeva miini bune de malai, amestecindu-se pina se obtine o compozitie groasa. Se lasa la fiert inca 20 - 25 min, adaugindu-se malai pina se obtine un bot atit de compact, incit cu mare dificultate il mai poti intoarce cu melesteul. Atentie: cu cit se amesteca mai des in timpul fierberii, cu atit e mai bine. Lasata sa fiarba neamestecata, mamaliga formeaza o crusta care opreste evaporarea, asa ca mamaliga nu se mai intareste uniform.

         Pe scurt: fierberea trebuie sa dureze peste limita rabdarii noastre, amestecind aproape continuu. Inca un amanunt extrem de important: pe ceaun se formeaza o crusta. Trebuie evitat sa cada bucati din crusta in amestec deoarece sunt afumate si vor da un miros de fum cuburilor. Daca s-a intimplat asa ceva, cuburile sunt ratate.

         Se rastoarna mamaliga pe un fund de lemn destinat exclusiv momelilor si se fac niste turtite groase cit latura cubului si cu diametru de aprox. 10 cm. Acestea se folosesc ca atare sau se arunca intr-un vas cu apa fierbind si se tin 5 - 7 minute pina incep sa pluteasca intre ape. Fierberea le intareste suplimentar si e preferabila folosirii brute.

         Cuburile se taie fie de acasa, fie direct pe balta. Eu le tai de acasa si le tin separat, in pungute cu diferite arome - daca stiu ca unde merg pestele prefera vreo aroma. Cuburile merg la crap cel mai bine cu ulei de anason - iarasi, e parerea mea, asa am avut cel mai mare succes, dar nu e o reteta universala.

Malaiul folosit se cerne de mai multe ori si fierberea se face la foc mic, altfel mamaliga se sfarma! Intr-un vas (tuci) se face o mamaliga obisnuita de dimensiuni reduse si nu se pune sare. Mamaliga obtinuta se rastoarna pe un fund de lemn si se amesteca cu malai cernut pina nu se mai lipeste de miini (atentie la amestec, de aceasta depinde taria si elasticitatea mamaligii finale). Apoi se pune din nou la fiert in tuci. Mamaliga este gata cind pluteste razant sau se inalta deasupra apei in care fierbe. Dupa fierbere, se scoate si se inveleste intr-o bucata de tifonsi se lasa la racit. Se adauga dupa preferinta diverse arome si coloranti (rom, zahar vanilat...), atractanti...

Se face o mamaliga obisnuita fara sare, iar dupa ce a fiert, se adauga malai pina amestecam foarte greu (operatiunea se face repede, altfel ramine malai nefiert). Trebuie sa  se adune pe lingura si sa se desprinda de pe peretii tuciului. Racita, mamaliga va fii foarte tare si va rezista pe cirlig la citeva aruncari. Bineinteles, se pot adauga indulcitori, atractanti...

3/4 parti malai, 1/4 parti faina alba la care se adauga si sofran. Se amesteca bine in stare uscata. Punem la fiert apa si adaugam cu lingura apa calda amestecind continutul pina devine ca o coca ceva mai tare. Cind apa a inceput sa dea in clocot, se fac bile si se pun in vasul in care fierbe apa. Cind se ridica la suprafata, se scot si se lasa la racit, apoi se framinta bine una cite una, se face un bulgare mare. In timpul framintarii se pot adauga atractanti...

Mamaliga pentru nada
Pentru a pregati o mamaliga pentru nadire nu avem nevoie decat de malai, de preferat extra, si de apa. Se pune apa la fiert intr-un tuci de fonta, cu 2-3 maini de malai in ea si se lasa la fiert pana da in clocot. Apoi adaugam cam jumatate din cantitatea de malai necesara, ajustandu-se cantitatea de apa astfel incat compozitia sa fie putin vascoasa. Dupa caz, vom adauga colorant alimentar rosu sau galben (sofran), arome, indulcitor (zahar, miere), seminte de in, floarea soarelui etc., prajite si macinate. Se amesteca cat mai des pana cand compozitia este bine fiarta. In continuare vom adauga treptat si vom amesteca bine si restul de malai pana se obtine mamaliga de consistenta dorita. Mamaliga se va rasturna pe un capac de lemn avand grija sa nu cada coaja arsa si afumata, formata pe fundul tuciului. Mamaliga astfel obtinuta se poate folosi cu succes ca nada pusa pe arc, fiind in acelasi timp si balast, sau poate fi aruncata in zona de pescuit cu ajutorul unei prastii. Reteta poate fi adaptata in functie de inventivitatea fiecaruia. Unii pescari adauga in continutul nadei si mici cantitati de gainat de pasare (de gaina). Se pare ca mirosul acestuia atrage foarte bine crapul, in special pe cel romanesc. Uleiurile volatile de usturoi, o picatura, maxim doua, sunt de asemenea foarte eficiente.

De tinut minte

- mamaliga nu trebuie sa aiba miros de mancare, prajeli sau alte alimente pe care le consumam sau le-am preparat anterior in ceaun;

- fumatorii trebuie sa se abtina de la fumat in tot acest timp, chiar daca le este greu, deoarece mirosul de tutun nu este deloc agreat de crap. La fel cand fixam nada si momeala in carlig. Tutunul este cea mai eficienta "antimomeala";

- apa pentru prepararea mamaligii este bine sa fie luata din lac sau dintr-o fantana curata, apa plata imbuteliata sau, in caz extrem, apa de robinet tinuta 1-2 zile intr-un vas in aer liber;

- in loc de zahar este preferabil sa folosim miere curata sau pastile de zaharina, deoarece mamaliga va fermenta mai greu pe timp foarte calduros. 

Mamaliga pentru patratica

Ingrediente:

apa 2 litri

faina de porumb (malai) circa 1 kg

faina de grau

sofran

atractant pentru pesti lichid – anason, vanilie, capsuni ...

Calitatea malaiului (granulatia) este esentiala pentru realizarea unor patratele bune de mamaliga. Dintr-un malai cu particule mari, cu tarate, vor rezulta niste patratele care se vor desface usor si ne vor lasa carligul gol, ineficient. De aceea primul lucru care trebuie facut este cernerea malaiului printr-o sita, cu cat mai fina cu atat mai bine.

Se pune apa la fiert, in am dizolvat sofranul, cam un varf de lingurita, precum si atractantul. Dupa ce apa da in clocot se pune malaiul, si se lasa sa fiarba circa 20-30 de minute. Cind mamaliga e aproape fiarta se amesteca bine cu facaletul.

Pana aici procedeul este identic cu cel al unei mamaligi obisnuite. Urmeaza insa faza a doua, menita sa le dea cubuletelor rezistenta si elasticitate.

Mamaliga obtinuta mai inainte o luam si o framantam cu faina de grau, pana capata consistenta unei plastiline. Formam apoi niste “galusti”, ceva mai mari decat o minge de tenis, si le bagam in ciorapi de dama vechi, rupti (nu-i luati fara sa intrebati ca aveti scandal). Ciorapul are rolul de a nu lasa mamaliga sa se imprastie la fierberea urmatoare. Ciorapul de leaga in fata si in spatele galustii cu o ata. Pe un ciorap putem sa punem astfel 5-6 astfel de galusti, in sirag.

Punem din noua apa la fiert si cand da in clocot punem in ea galustile formate dinainte. Le lasam sa fiarba pana se ridica la suprafata, semn ca sunt gata (cam 10 minute). Se scot pe un fund de lemn si se lasa la racit. Cel mai bine se folosesc a doua zi, sa fie proaspete.

Mamaliga rapida pentru para pe carlig si pentru momitor

Ingrediente: 500 g malai grisat fin, 250 g faina alba, 3 linguri zahar, 1 varf lingurita sofran, 750 ml apa, arome 10 ml (anason sau vanilie, capsuna, scoica - in functie de anotimp). Primavara se folosesc arome dulci-usoare (vanilia, feromonul etc.) iar vara si toamna aromele dure (capsuna, anason etc.). Aroma de scoica se poate folosi tot timpul anului de regula in locurile in care scoica este abundenta. In ultima perioada se folosesc atractanti puternici care creeaza apetit (bogati in proteine si aminoacizi).

 Mod de preparare: Se pune apa la fiert odata cu sofranul, timp in care se mixeaza foarte bine malaiul, faina si zaharul. Cand fierbe apa se toarna toata compozitia mixta, se lasa sa clocoteasca 10 secunde facandu-se o cruce pe ea. Dupa cele 10 secunde se amesteca foarte bine cel putin 3 minute continuu. Se rastoarna pe un fund de lem si se lasa sa se raceasca. Cand aproape s-a racit se framanta foarte binesi se amesteca cu atractantii, aromele etc.

 Se poate folosi pe momitor in amestec cu strot de floarea soarelui, farame de porumb, seminte de canepa etc.

 Pentru para pe carlig se formeaza un cocolos, se pune pe curbura carligului si se intinde usor spre tija, umezindu-se din cand in cand in gura, pana capata forma de para. Para se poate introduce in solutie de miere sau alti atractanti.

 Este foarte buna pentru pescuitul in curent deoarece este lipicioasa si se spala greu. Nu rezista decat 24 de ore (se acreste repede). Nu trebuie tinuta in soare.

Mici secrete la nadire

ü                  Conteaza nada pe care o folosesti si felul in care o folosesti. Deseori pescarii de succes sunt cei care au dat cea mai mare importanta acestor aspecte.

ü                  Nadele slab nutritive pot fi complet ignorate fiindca nu merita riscul.

ü                  Nadele bogat nutritive sunt mai eficace pe termen lung si aduc pesti mai mari.

ü                  In cea mai mare parte a timpului prefer ( autorul, campion ) nadele pe baza de faina de peste pentru ca sunt pe gustul crapului si pentru ca sunt foarte aproape de hrana lui naturala.

ü                  In orice nada se adauga o cantitate de arome si atractanti, dar se incearca limitarea la o cantitate destul de mica.

ü                  Aromele puternice pot atrage imediat crapii mici dar nu au efect totdeauna asupra exemplarelor mari.

ü                  Aditivii sunt folositi numai ca supliment in amestecul de baza si desigur asigura un anumit nivel de atractie, insa, principala atractie trebuie sa fie valoarea nutritiva

ü                  Se pune problema cat si unde sa nadesti; in unele locuri e nevoie de multa nada doar pentru a trezi curiozitatea pestilor, in altele excesul poate insemna o partida ratata.

ü                  Daca se sta la pescuit o saptamana sau doua, trebuie aleasa o zona pe care pestii o traverseaza in mod regulat; de la bun inceput se arunca 10..15 Kg de nada in special boillies dar si pelete.

ü                  Cand nada ramane pe loc mai multe zile, pestii isi vor da seama ca s-adeschis un „restaurant” si vor veni.

ü                  Cand isi fac aparitia exemplarele mari, vor pune pe fuga pestii mai mici.

ü                  Daca se sta pe balta o zi sau doua, s-ar putea ca nadirea grea sa nu fie de ajutor, dimpotriva.

ü                  La partide scurte trebuie data mai putina nada si, in acelasi timp sa gasim un mod prin care nada sa fie eficace.

ü                  Peletele dau rezultate foarte bune fiindca se dizolva repede si atrage pestele imediat. Cand crapul da peste ele, acestea probabil s-au dizolvat, asa ca pestele se poate orienta catre momeala ( boillies ).

ü                  Saculeti solubili sunt o tehnica foarte buna pentru a valorifica peletele, de aceea se foloseste atat de des in competitii.

ü                  Pestii mari nu se duc intotdeauna sa manance din mijlocul patului de nada, ci de multe ori din margine.

ü                  Se arunca lansetele si pe patul de nada si mai ales la marginea lui, undeva, fie ca nu am nadit sau am dat o mana, doua de pelete.

ü                  Importanta unui pat de nada consistent este indiscutabila.

ü                  Cand ai timp poti aduce pestele pe o zona nadita, cand nu, e logic sa nadesti in zonele unde stii sau crezi ca sta.

ü                  Ken Townley: „eu prefer semintele mici si foarte mici amestecate cu pelete, bucati de boilliesuri si o parte din amestecul de baza; la asta adaug si cateva seminte si alune mai mari”.

ü                  Semintele de canepa si ovaz sunt poate cele mai bune exemple de nade eficiente si sigure cand formeaza o masa

ü                  Ken Townley: „sunt atras de vadurile care sunt mai evitete de pescari deoarece pestii percep aceste locuri ca pe un adapost, fiind mai linistite”.

MIGRATIA PESTILOR IN LAC

   Fenomenul migrarii pestilor in lacuri este foarte putin studiat si aproape necunoscut in randul pescarilor sportivi, fiind cel mai adesea cauza principala a compromiterii unor partide de pescuit in majoritatea baltilor de ses.

De ce acest studiu de caz ?

Acest studiu de caz l-am abordat pornind de la observatia ca, pescari care au pescuit in aceeasi zi, in conditii aproape identice dar in locuri diferite intr-o anumita balta, au obtinut rezultate de la dezastruos la foarte bine. Concluzia a fost clara: pestele tragea doar intr-o zona a baltii, unde pescarii prindeau in medie 5-7 kg, fata de ceilalti care, cu putin noroc, daca prindeau 1 kg de maruntis.

Care sa fie explicatia ? Migrarea pestilor !

Asemenea migrarii pasarilor calatoare, care parcurg primavara si toamna mii de km pentru a-si gasi un loc prielnic de supravietuire si reproducere, cu temperaturi blande si hrana din belsug, asa si pestii cauta acele zone propice supravietuirii. Migrarea pestilor este determinata de instinctul lor de a sta intr-un loc unde va fi permanent apa in cantitati suficiente, cu temperaturi optime si hrana din belsug. La cel mai mic semn ca apa are tendinta sa paraseasca albia lacului, pestii cauta imediat o sursa stabila de apa. Pestii percep modificarea nivelului apei ca o variatie a presiunii, cu deplasarea masei de apa. La scaderea apei, instinctiv, acestia parasesc zona migrand spre apele mai adanci si mai sigure. Paradoxal, comportamentul este similar si in cazul scaderii presiunii atmosferice; pestii sunt debusolati si vor inceta la un moment dat sa mai manance, aparand un fenomen de migrare a acestora spre larg.

Cum migreaza pestii ?

Pentru a studia migrarea pestilor trebuie sa identificam corect cauzele. Pestele migreaza cand temperatura apei iese din limitele normalului, cand este hartuit (de rapitori, braconieri sau de navodul pescarilor), cand cauta hrana sau cand se modifica nivelul apei, presiunea atmosferica.

Pe scurt, temperatura apei impinge primavara pestele spre apele mici, incalzite de soare; in zilele fierbinti de vara vom cauta pestele in apele adanci si racoroase. Iarna vom pescui tot in apele adanci unde apa are temperaturi mai ridicate, ajungand pana la +4 C in zonele de fund.

Tot pe scurt, amintim ca hrana atrage in mod constant pestele. Se recomanda sa frecventati zonele nadite constant de alti pescari; pe timp de vant, malul lovit de valuri este mult mai productiv, valurile aducand cantitati importante de hrana (insecte, seminte, larve etc).

Am ajuns la ultima cauza - variatia nivelului apei - la care adaugam modificarile presiunii atmosferice. Vom trata cele doua notiuni impreuna deoarece pestele percepe atat variatia presiunii atmosferice cat si variatia nivelului apei prin intermediul presiunii rezultante.

Presiunea atmosferica determina declansarea migrarii pestilor dinspre mal spre largul lacului sau invers. Cresterea presiunii atmosferice echivaleaza cu cresterea nivelului apei. In acest caz, al cresterii presiunii atmosferice, pestele tinde sa vina spre mal dupa cca. 1-2 zile, acolo unde hrana este in general mai bogata. In cazul scaderii presiunii atmosferice situatia se prezinta invers, pestele migrand de la mal spre larg, aici responsabil fiind instinctul de conservare care determina pestele sa ramana in zone sigure, cu apa si hrana din abundenta. Aceasta migrare a pestilor se produce pe directie perpendiculara cu malul apei. Declansarea instincului de migrare a pestelui are loc la variatii de 2-3 mmHg /24 ore iar normalitatea se poate restabili in cel mult 2 zile.

Jocul apelor !

Migrarea pestilor o reintalnim si in cazul "plimbarii apelor" de catre paznicul piscicol - prietenul Dvs.. Cand apa scade brusc, pestele va migra in cel mult 4-6 ore spre larg, timp in care va inceta sa se mai hraneasca normal. Normalitatea se va restabili dupa min. 24 ore. La fel se intampla si cand creste apa. In acest joc al apelor, pestele are un scurt ragaz corespunzator nivelului minim/maxim cand, de regula, paznicul schimba sensul apei (ridica sau lasa stavilarul). Ca si in cazul presiunii atmosferice, migrarea datorata jocului apei are loc pe o directie perpendiculara malului, in sensul ca la scaderea apei pestele iese in larg iar la cresterea acesteia vine spre mal. Din acest motiv este bine sa testati pestele atat la mal cat si in larg. Incercati sa utilizati lansete cu lungime cat mai mare, preferabil peste 3 m, pentru lanseuri cat mai lungi in caz de nevoie.

Un paradox speculat de pescarii initiati, "cu vechime", este ca atunci cand apa scade si presiunea atmosferica creste, sau cand apa creste si presiunea scade, ambele simultan si in limite uzuale, pestele nu mai migreaza avand un apetit ca in zilele lui bune. Desi aceasta situatie se intalneste mai rar, totusi, prin urmarirea atenta a barometrului si a nivelului apei, se poate profita de situatie. Sper ca aceste randuri nu sunt citite si de paznicii piscicoli !

Apa scade/creste radical, pestele migreaza dupa alte reguli !

A. Daca concluziile de mai sus erau ceva mai bine cunoscute sau mai usor de intuit, problema se complica atunci cand nivelul apei scade drastic, cand apa se retrage uneori cu 3-4 m sau mai mult.

In acest caz migrarea pestelui cunoaste doua faze:

1. Intr-o prima faza pestele se indreapta spre larg, cautand apele adanci. Este faza specifica jocului apei (instrumentul de tortura a pescarilor, aflat la indemana paznicilor);

2. Daca in cca. 2-3 zile nivelul nu se stabilizeaza ci scade continuu, atunci pestele incepe sa migreze in directia izvoarelor care alimenteaza lacul (spre amonte), urmand axa albiei lacului. Fenomenul este cu atat mai intens cu cat scaderea apei este mai rapida iar intinderea lacului este mai mica. O data declansat acest proces, pestele va ramane in amontele lacului saptamani chiar luni de-a randul, cu un apetit destul de ridicat dupa ce nivelul apei s-a stabilizat la o valoare minima.

In general pescarii nu cunosc aceasta migrare masiva a pestilor si continua sa pescuiasca in zonele din aval (zonele sudice in speta) si de mijloc, dar cu rezultate din pacate mult mai slabe decat pescarii din amonte.

B. Cazul opus il constituie cresterea nivelului apei peste cotele medii anuale, pana la capacitatea maxima a albiei. Atunci asistam la o deplasare a pestilor in toate zonele baltii, uneori cu tendinta de suprapopulare a zonele din aval, situate aproape de stavilarul care regleaza nivelul apei. Acest lucru se explica prin antrenarea de catre apa a unei cantitati ridicate de hrana, larve de insecte etc.

ce vor fi purtate de apa pana spre avalul bazinului.

Mai exista si cazul particular al scaderii dirijate a apei la cote minime, inainte de navodire, cand pestele tinde sa migreze spre amontele baltii. La scuta vreme balta este navodita puternic in zona in care se concentreaza pestele, respectiv zona de amonte, moment cand pestele se refugiaza in toata

balta, deseori pana in avalul bazinului.

Concluzii

"Balta fara peste" sau "balta cu peste care-ti intra singur in juvelnic" sunt doua mituri pe care nu trebuie sa le luati prea in serios. Trebuie sa stiti ca va aflati intr-o competitie directa cu pestii si paznicii piscicoli, care vor "complota" de minune impotriva Dvs., in conditiile in care natura va poate fi cand aliat - cand adversar. Nu trebuie sa dezarmati dupa primul esec.

Aplicarea observatiilor si concluziilor de mai sus va poate da cu siguranta multe satisfactii, insa trebuie foarte bine studiat lacul pentru a sti care este nivelul normal al apei, eventual cand a inceput golirea bazinului si unde sunt situate izvoarele sau gura de alimentare a bazinului, respectiv stavilarul de deversare a apei. Cunoasterea variatiei presiunii atmosferice din ultimele 2 zile se poate dovedi foarte utila in numeroase cazuri.

Daca nivelul apei este foarte scazut in raport cu media anului, luati-va sculele si "migrati" spre zona de amonte.

Daca nu aveti suficiente informatii despre balta, un sonar cu fascicol ingust va poate fi de mare ajutor in localizarea bancurilor de peste. Fara sa stiti, aveti insa un aliat natural de nadejde: pasarile domestice sau salbatice. In mod invariabil, gastele, lebedele sau ratele vor viza cu mare precizie zonele suprapopulate de peste.

Am verificat in repetate randuri aceasta teorie, a migrarii pestilor, uneori alegand intentionat zonele "defavorizate"; teoria s-a confirmat in majoritatea cazurilor.

Concluzia: nu va alegeti locul de pescuit la primul ochi de apa care va apare in cale. Cercetati

lacul si orientati-va spre zonele cu sanse teoretice mai mari de a prinde peste. Rezultatele nu vor intarzia sa apara.

MIGRAŢIA PEŞTILOR DE APĂ DULCE

Cunoaşterea mai amănunţită a drumurilor pe care le întreprind peştii, fiind strâns legată de urmărirea călătoriilor în diferite medii şi condiţii de viaţă deosebite, ne cere o prezentare a speciilor de peşti migratori, caracteristici anumitor medii.

        Aşa va trebui să trecem în revistă principalele specii de peşti migratori şi categoriile de ape ce alcătuiesc mediul lor de viaţă şi să descriem fenomenul de migraţie stabilit în funcţie de specie şi mediu.

        Descrierea va începe cu peştii ce nu fac unele deplasări care nu se pot numi chiar migraţii,în înţelesul strict al cuvântului, deşi deplasările se produccu aceeaşi regularitate şi datorită aceloraşi stări intime şi funcţii ale peştelui, reproducerea şi nutriţia.Faptul însă că deplasarea se face în aceleaşi medii şi pe distanţe mai restrânse, a făcut pe unii oameni de ştiinţă să le numească deplasări locale sau semimigraţii. Considerăm însă că argumentele nu sunt valabile şi că migraţia nu este în funcţie de distanţă ci de faptul că peştele este silit, la un moment dat, să părăsescă locul său obişnuit de cantonare şi să pornească în căutare unui alt biotop, cu  condiţii deosebite, pentru a-şi desăvârşi un act vital, indiferent de distanţa pe care o parcurge. Noţiunea de migraţie cuprinde toate călătoriile şi deplasările pe care le fac peştii cu scopul amintit.

         Ţinând cont de cele afirmate, putem considera, ca migratori locali o serie de peşti de apă dulce, ce se deplaseză în aceelaşi mediu,părăsind,periodic,lcurile lor de cantonare şi iernat spre a-şi desăvârşi actul reproducerii, fie în locurile cu apă mai bine oxigenată, mai limpede şi rece, fie în regiunile mai încălzite de razele binefăcătoare ale soarelui, unde se dezvoltă o hrană abundentă pentru progenitură. De aceea ar trebui să mergem pe cursul unei ape de la izvoare sau din creştet de munte şi până la vărsarea în fluviu şi de aici în mare, urmrind şi lunca sa inundabilă şi decriind deplasările pentru reproducere şi hrană a peştilor în mediile acestea, atâ de variate. Migraţiile locale ale peştilor de apă dulce, în aceelaşi mediu,sunt mai toate migraţii de reproducere.

MIGRATORII LOCALI AI APELOR DE MUNTE ŞI DE COLINE

        Printre peştii cu acest nume de “migratori locali ai apelor de munte “ cităm pe cei din familia păstrăvului de munte (salomonidele). Ei cantonează de obicei în regiunea cursului superior al unui rîu, unde apa este repede şi bine oxigenată, cu temperaturi scăzute şi uniforme, prezentând mici variaţii de la vară la iarnă.

        Dintre toate salmonidele apelor de munte numai păstrăvul intră în categoria migratorilor locali ai acestor ape.O dată cu venirea toamnei, păstrăvii se transformă încet, încet, din fiinţe pline de neastâmpăr în peşti liniştiţi. Ei încep să-şi piardă pofta de mâncare şi se pregătesc pentru cea mai importantă etapă a vieţii lor, boiştea sau reproducerea. În popor, la noi la munte, se face o strânsă legăturăîntre desfrunzirea copacilor toamna şi începerea reproducerii la păstrăv. De la sfârşitul lunii octombrie  până în decembrie, păstrăvii maturi sexual îşi depun icrele, către izvoarele râului.Ei întreprind o călătorie cu adevărat de nuntă, de mai mici proporţii.Femelele şi bărbătuşii, viu coloraţi, primesc în faţă tot curentul apei tumultoase de munte şi pornesc,în cârduri, până la apa celor mai mici pâraie. Masculul este de obicei mai împodobit decât femela.Petele roşii de pe corp se aprind ca sângele iar falca inferioară devine mai proeminentă decât cea superioară.

        Păstrăvii se urcă cu o vigoare de necrezut, înfruntă curentul, sar obstacole de peste 1 m înălţime, făcute de opritori, arcuindu-şi corpul şi gonesc flămânzi mai departe spre apele mici, înspumate de repezişuri, ale celor mai mici pâraie.Transformările corpului, ca o consecinţă a elaborării hormonilor sexuali,în timpul maturării icrelor şi lapţilor, accelerează arderile în organism şi de aici,probabil, nevoia unui schib respiratoriu mai accelerat, într-un mediu mai bogat în oxigen.Aceasta ar fi una din explidaţiile migraţiei lor de reproducere.În această migraţie,masculii, mai zvelţi şi mai îndrăzneţi, pornesc înainte, în timp ce femelele, mai greoaie din cauza abdomenului plin cu icre, sosesc mai târziu.În creştet de munte începe depunerea icrelor.După aceasta ei sunt mânaţi la vale, într-o migrîie pasivă, de curentul apei, pâna la locurile de unde au plecat.Apele mai adânci şi mai puţin tumultoase ale locurilor de viaţă paşnică şi de hrană, îi primesc ca pe nişte suferinzi, le înlătură amorţeala şi le redau vioiciunea din trecut.

        Drumul acesta făcut de aceşti stăpânitori ai apelor de munte, îl vom vedea cu consecinţe mult mai tragice la salmonidele de mare-somonii.

        Dacă coborâm către cursul mijlociu al râului, ce brăzdează regiunile de coline, apa îşi potoleşte cursul şi putem pătrunde într-un alt domeniu de viaţă.Zona acesta se poate denumi cu adevărat zona scobarului spre deosebire de regiunea de munte a cursului, denumită zona salmonidelor.

        Scobarul sau poduţul, cum I se mai spune în mai toată Transilvania, locuieşte permanent în regiunea cursului mijlociu chiar şi în timpul iernii, alături de un peşte sedentar,mreana vînătă,mai des întâlnită decât mreana propriu-zisă.

        Alături de scobr, porneşte din regiunile nisipoase ale cursului inferior,în imediata vecinătate a zonei scobarului, mrena.Ea urcă pe râurile cu fundul nisipos, pentru reproducere, până unde valea crestează poalele muntelui.Migraţia mrenei nu este atât de bine conturată ca ceea a scobarului.Urcuşul mrenelor începe în cursul lunii aprilie, când ele părăsesc viaţa solitară şi se cârduiesc pentru a înfrunta curentul apei, fără a pleca prea departe.

        În timpul deplasărilor şi depunerii icrelor, reproducătorii nu se hrănesc, ca la mai toate speciile de peşti.